Call Me by Your Name - Caise şi tandrețuri



Autor: Denisse Conn Tubacu

2017-09-24



Call Me by Your Name este un film despre erotică, estetică și emancipare, care ia forma unei povești de dragoste gay. Oliver (Arnie Hammer) vine acasă la familia Perlman ca să studieze. Familia Perlman (Michael Stuhlbarg, Amira Casar) are un fiu, pe Elio (Timothée Chalamet). Vara, la țară, în nordul Italiei, oricine își poate imagina că un delir al poftelor nu poate fi oprit.

Oliver este un student american, genul all-american preppy douchebag. E înalt, are părul între șaten și blond decolorat-de-la-stat-în-soare-în-nordul-Italiei, ochii albaștrii sticloși (în sensul atrăgător, nu în sensul înfiorător) și are un corp parcă modelat de un sculptor grec sau roman (mică ironie, pentru că el vine să stea în casa profesorului lui pentru a-l ajuta în studiile lui despre arta gerco-romană – și de fapt paralela asta între corpurile personajelor și sculpturile studiate este o carte jucată des).

Pentru că Elio și părinții săi sunt burghezi poligloți, tatăl său fiind specialist în artă greco-romană, iar mama sa moștenitoarea unui conac în nordul Italiei unde în fiecare vară le citește în germană anecdote care îi îmbărbătează fiul să-și accepte propria identitate, băiatul este credibil ca un wunderkid (dar reproșabil, din pură invidie, din partea mea). La șaptesprezece ani citește și vorbește fluent 3 limbi, cântă la chitară și la pian (unde poate să reinterpreteze Bach în stilul lui Lizst, pe Liszt în stilul lui Busoni) și îi este cerut sfatul atunci când noul student se pierde în propria lucrare despre Heidegger. Și totuși, este un adolescent. Iar ca toți adolescenții și el se confruntă cu întrebări despre sexualitate și identitate. Cu toate că pare că le știe pe toate (cum declară și Oliver), mezinului îi lipsește încrederea în sine. În rolul lui Elio, interpretarea lui Chamalet este una foarte fizică; el joacă cu tot corpul. Pare că trupul său răspunde literalmente  la pasiunea pe care o simte.

Call me by your name

Filmul este un coming-of-age, iar protagonistul se dovedește a fi precoce chiar și emoțional, nu doar intelectual. Într-o confruntare directă, i se confesează studentului că simte ceva ce nu mai vrea să-și reprime. În franchețea lui, Elio și-a acceptat dorința și caută să o îndeplinească. În loc să se atenueze, tensiunea sexuala sporește, chiar dacă Oliver este mai confuz ca niciodată. După toată lăfăiala în natură și zăpușeală constantă, hormonii  devin de nestăpânit. În cele din urmă, amândoi se lasă pe mâna voluptății unei veri toride care coace iubirea de-o vară la fel cum o face cu livada de caise.

 Într-una dintre cele mai emoționante secvențe, Oliver îl mângâie pe chip și îi spune ”spune-mi pe numele tău iar eu îți voi spune pe al meu” (Call Me by Your Name). Practic, îl învață pe adolescent să răsfrângă măcar o mică parte din dragostea ce o împărtășesc și asupra propriei persoane. Pe lângă toată febrilitatea tensiunii sexuale care crește cu fiecare grad care descrește spre finalul verii, filmul urmărește îndeaproape parcursul afectiv pe care îl produce întâlnirea dintre personaje.

Elio mai are o lecție de învățat despre afect, de data aceasta de la tatăl său (Michael Stuhlbarg) care surprinde prin progresismul de care dă dovadă, mai ales pentru acea perioadă. Micul discurs atacă și frivolitatea etichetelor pe care ni le punem unii altora, iar asta explică baletul pe care îl face regizorul în jurul definirii identității sexuale (nu știm în ce măsură Oliver sau Elio sunt gay sau bisexuali, știm doar că atracția dintre ei este irezistibilă).

Call me by your name 3

Call Me by Your Name pulsează de frumusețe. Dacă povestea nu câștigă spectatorul, numai un căpcăun ar rămâne indiferent în fața imaginilor seducătoare ale Lombardiei. Directorul de imagine Sayombhu Mukdeeprom se folosește de peliculă până la ultimul firicel de lumină naturală în care se scaldă peisajele. De altfel, locul este atât de prezent încât ar putea fi trecut ca un al treilea protagonist.

Și tot așa, caisele ar putea fi un al patrulea (nu o dată, după ce aparatul de filmat se plimbă printre personaje rămâne blocat pe un cais abia copt). În primele cinci minute de film, studentul își corectează profesorul, pe dl. Perlman, cu privire la etimologia cuvântului apricots. Dar Oliver nu se oprește aici. Nu numai că știe istoria acestor fructe, dar de fiecare dată când i se oferă un pahar cu suc de caise îl gâlgâie cu pofta. La fel își devorează și oule la micul dejun. Ca să fie sigur că nu ratăm vreun astfel de moment, Guadagnino se apropie la detaliu (oul mâncat lacom, slipurile agățate de robinet, fructele ș.a.m.d).

Singurul moment în care iese din stilistica propusă, una destul de intimistă și aproape de personaje (mai ales de Elio, al cărui chip îl vedem deseori îndeajuns de aproape încât să putem număra cutele buzelor lui), este în mod bizar chiar secvența în care Elio i se confesează lui Oliver. Una din mai puținele secvențe în care camera se ține departe de personaje, aceasta îi urmărește pe cei doi în timp ce își dau târcoale după o statuie, ca să se reapropie de băiat doar când rămâne singur.

Call me by your name 2

Deși povestea îl urmărește pe Elio, camera și montajul par conduse de Oliver. Cel puțin la început, când raporturile dintre ei sunt incerte, căci mai apoi ritmul începe să se mai domolească. Oliver e precipitat. Repezit mai tot timpul (later e întotdeauna spus cu un picior deja pe ușă), aparatul de filmat se lasă ghidat de el. Montajul rupe uneori cadrele prin tăieturi bruște (și parcă ai vrea să vezi în continuare panoramările alea lungi care se joacă cu spațiul real și cu spațiul dintre cei doi, dar probabil că talentul asta îl și face pe Luca Guadagnino unul dintre cei mai senzuali cineaști contemporani).

Deși poate pentru unii muzica clasică, mesele al fresco în fața micului castel și peisajele luxoase au un efect cam prețios, filmul nu se ferește de câteva șiretlicuri care contribuie la ambianță. De exemplu, slow-motion-uri pe statui ieșind din apă sau filtre epileptice à la unvideoclip american peste chipuri în mijlocul nopții, sau când scoate personaje din șarf chiar la un prim-plan.

Filmul reușește prin estetică să creeze o ambianță care hipnotizează lent; de la mici detalii care construiesc personajele până la lascivitatea peisajelor. L-aş vedea vara în mijlocul unui cinematograf fără aer condiționat, să transpir odată cu personajele (doar că eu peste ariciul incomod al scaunelor) și l-aș vedea și iarna, acasă, în cortul plapumei unde aș putea să mă prefac că e miezul nopții în nordul Italiei.

 

Call me by your name a rulat în cadrul Festivalului Filmului American Independent (15.09.2017 - 21.09.2017).