Preview BIEFF - Craving for Narrative



Autor: Cristian Drăgan

2017-03-18



A categorisi în vreun fel produsul audio-video denumit «[…] craving for narrative» lässt sich einfach nicht gut übersetzen nu este deloc ușor. Artist multimedia german, Max Grau lucrează aproape exclusiv cu materiale disponibile online. Toate lucrările sale sunt gândite pentru a putea fi integrate și expuse în galerii.

Din acest punct de vedere «[…] craving for narrative» pare a se situa într-un „no man’s land” conceptual: un eseu video rezultat dintr-un montaj pentru o instalație video. Este vorba de prima strofă a cântecului You're the one that I want din musical-ul Grease (r. Randal Kleiser, 1978) montată „în buclă”, ad infinitum.

Grau mărturisește că prima sa intenție a fost de a prezenta numai această „buclă” audio-video, fără vreo contextualizare specifică. Și, într-adevăr, efectul ar fi fost cel puțin straniu. Imaginile alese marchează începtul secvenței climactice a filmului, în care protagoniștii interpretați de John Travolta și ‎Olivia Newton-John își dau seama că sunt făcuți unul pentru celălalt, iar dragostea lor va transcende orice graniță  posibilă. Momentul este unul de prezentare și tranziție, care ar fi trebuit să marcheze startul unui imens număr de cântec și dans. Dar este ținut în ralenti într-un montaj de falsă continuitate. Secvența curge nealterând ritmul muzicii. Acțiunile se repetă (cei doi se privesc reciproc, își aruncă geaca, respectiv cămașa, apoi iar se privesc, își aruncă geaca, respectiv cămașa etc.), la fel și cele patru versuri („I got chills, they're multiplying / And I'm losing control / 'Cause the power, you're supplying / It's electrifying!”), estompând orice cauzalitate. Secvența își pierde astfel sensul narativ original și, repetată de suficiente ori, devine hipnotică ca o mantră sau ca un GIF.

Observând această stranie golire de sens rezultată din montajul său, Grau decide să-i adauge un strat de semnificație, în care să explice ce anume l-a determinat să creeze această „buclă”. Discursul său vine în forma unor secvențe de text ce apar pe fundalul alb dimprejurul secvenței audio-video, care e lăsată să continue. Pe ecran, peste „bucla” audio video, se mai inserează și o serie de fotografii și video-uri. Din punct de vedere vizual, «[…] craving for narrative» se îndepărtează de estetica unui eseu video. Acolo unde tendința este de a îngloba cât mai subtil elementele vizuale și sonore folosite, Grau merge în sensul exact opus: accentuând fiecare „intervenție auctorială” (cum el însuși le numește) prin aproprierea unor elemente de tip slide show.

E interesant cum acesta nu poate găsi o motivație exactă pentru acțiunile sale. El amintește despre o conversație telefonică pe care a avut-o cu mama sa, în care i-a mărturisit că, revăzând filmul Grease, i-a rămas în cap această secvență. Analizează pronunția neobișnuită a lui Travolta (pe cuvintele „losing control”), pe care o clasifică drept melismatică (ornament în muzica vocală cuprinzând pe o singură silabă mai multe sunete alăturate unui sunet principal; înfloritură melodică). Se întreabă, retoric, dacă secvența este camp sau pur și simplu ironică. Apoi se gândește că probabil el însuși ar fi victima unui soi de inerție post-ideologică. Din acest punct, discursul devine din ce în ce mai personal. Îi vin în minte acele imagini din copilăria sa „într-un oraș de provincie în care nimic nu se întâmpla”, care l-au determinat să „tânjească după povestiri” („craving for narative”). Rememorând, ajunge să-l citeze pe Douglas Coupland, pentru care „nostalgia este o armă”.

 

 

Filmul Grease, subliniază Grau, funcționează în termeni similari, folosind „narațiuni a posteriori pentru a trata spaima unor eventualități nesigure”. Filmul pentru adolescenți, realizat la finalul anilor ’70 (o perioadă tensionantă ideologic), spune povestea unor tineri din anii ’50, un timp ce părea indiscutabil mai simplu de înțeles. Grau vede aici „o nostalgie de gradul al doilea, care se manifestă față de acele lucruri pe care nu le-ai trăit direct, ci despre care ți s-a povestit numai”, o nostalgie care îți permite o (temporară) evadare din actualitate.

Subtitlul video-ului „lässt sich einfach nicht gut übersetzen” („pur și simplu nu se traduce bine”) nu se referă numai la citatul din propriul text, ci la întregul demers a lui Grau. Fixația sa pentru pasajul acela muzical din Grease nu poate fi explicată în mod logic și, astfel, o mare parte din însemnătatea pe care a avut-o pentru el este pierdută în încercarea sa de a o exprima în cuvinte. Din acest punct de vedere, primul său impuls de a lăsa numai montajul „în buclă” fără vreo altă intervenție explicativă pare în întregime justificat.

Prin acest mic experiment, Max Grau ne vorbește despre un simptom contemporan: posibilitatea de a te putea pierde pe de-a-ntregul în imensitatea unui detaliu obsedant. Dar nu oferă vreo soluție de scăpare, ci numai subliniază o eventualitate.

 

«[…] craving for narrative» lässt sich einfach nicht gut übersetzen rulează în competiția internațională în cadrul Bucharest International Experimental Film Festival, care va avea loc în București între 28 martie și 2 aprilie 2017.