Wind River - Tragedia amerindienilor



Autor: Alex Vizitiu

2017-09-25



Wind River funcționează ca o continuare spirituală a ultimului film scris de către actorul, scenaristul și (acum) regizorul Taylor Sheridan, Hell or High Water (Comancheria, r. David Mackenzie, 2016). Ca în cazul acelui film, Wind River se concentrează pe un grup marginalizat, rareori tratat cu decență sau respect de către Hollywood. În filmul lui Mackenzie, grupul era acela al albilor din statele sărace (din sud) din S.U.A., cu modul lor de viață aflat pe ducă, abandonați de către guvern și de către restul societății. În cazul lui Wind River, ne confruntăm cu poate cel mai marginalizat grup al Statelor Unite, și anume rămășițele triburilor de nativi americani, masacrați, violați și goniți de pe pământurile lor tradiționale de către colonizatorii (deseori) albi.

Parcă pornind de la un monolog al șerifului Alberto Parker (Gil Birmingham, care joacă un rol important și în Wind River) din Hell or High Water – în care polițistul pe jumătate mexican, jumătate amerindian, constată că puterea țării sale a fost construită pe baza unor prădători care au luat ce și-au dorit, fără să le pese de victime –, Wind River urmărește un vânător din Wyoming (Cory Lambert, jucat de Jeremy Renner), care descoperă în munții înzăpeziți dintr-o rezervație cadavrul unei adolescente amerindiane (Natalie, jucată de Kelsey Chow). Recrutat de către agenta F.B.I. Jane Banner (Elizabeth Olsen) să o ghideze prin teritoriul extrem de ostil, Cory avansează de la vânatul de lei de munte și coioți, la vânatul de oameni. Astfel, filmul este un neo-western, unde indivizi obișnuiți să se descurce pe cont propriu într-un tărâm neatins de către civilizație se luptă cu guvernul și birocrația – Jane (la primul ei caz) e frustrată când află că nu poate să aducă o echipă întreagă de agenți să investigheze cazul pentru că, deși toată lumea știe că se confruntă cu un viol și o crimă, Natalie a murit din cauza gerului care i-a lichefiat plămânii și prin urmare cazul nu poate fi catalogat drept crimă –, cu invențiile civilizației care distrug această lume – printre antagoniști se află inginerii unei sonde plasate fix în mijlocul munților –, dar și cu ravagiile timpului – orașul în care trăiesc mare parte din populația rezervației pare înghețat în timp, cu vreo douăzeci-treizeci de ani în urma restului țării.

Wind River 1

Dacă filmul lui Sheridan se diferențiază de western-urile tradiționale, asta se datorează felului în care îi tratează pe amerindieni. Istoria amerindienilor în cinema este extrem de lungă în ceea ce privește prezența lor ca personaje (evident, mai toate reduse la portretizarea lor în western-uri, dar au fost multe western-uri de-a lungul timpului), și totodată extrem de scurtă în ceea ce privește prezența actorilor și vocilor amerindiene în marea majoritate a filmelor în care sunt incluși – în western-urile vechi, aceste roluri erau jucate în actori de origine poloneză, italiană, mexicană, practic oricine altcineva decât amerindienii, acest lucru găsindu-se și în western-uri non-hollywoodiene, ca în seria vest-germană Winnetou, în care personajul titular (un războinic apaș) este jucat de foarte francezul și foarte albul Pierre Brice (și da, e același actor care l-a jucat pe Severus în Dacii, r. Sergiu Nicolaescu, 1967). O mișcare spre o reprezentare fidelă și sinceră a lumii amerindienilor a început abia cu filme ca Little Big Man (Micul om mare, r. Arthur Penn, 1970) sau Billy Jack (r. Thomas Laughlin, 1971), unde actorii care jucau nativii erau tot albi (Dustin Hoffman în filmul lui Penn, Thomas Laughlin în filmul lui... Laughlin), dar măcar povestea era spusă dintr-o perspectivă amerindiană, unde nu erau sălbatici buni numai să fie împușcați de către cowboy. De atunci s-au luat pași mici în reprezentarea amerindienilor, atingând punctul culminant în anii ’90 – cu filme ca Dead Man (r. Jim Jarmusch, 1995), unde membrul tribului Cayuga Gary Farmer îl joacă pe amerindianul Nobody, răpit de albi în copilărie, crescut pe literatură engleză și un proscris al ambelor lumi într-un comentariu inteligent despre tot ceea ce a fost furat triburilor amerindiene, sau de filmul independent Smoke Signals (r. Chris Eyre, 1998) poate singurul film realizat cu o echipă în întregime compusă din nativi americani –, ca totul să se ducă de râpă în utlima vreme, în care cea mai cunoscută reprezentare a amerindienilor se concretizează în seria Twilight (Saga Amurg), unde amerindienii devin vârcolaci definiți de o cultură pseudo-mistică.

În fine, Wind River este un film oarecum unic pentru că abordează nu doar amerindienii, ci și o problemă specific modernă a triburilor amerindiene. Pentru că marea majoritate a populației native de astăzi trăiește în rezervații, orice crimă devină o problemă a statului federal, de aceea în acest film intervine o agentă F.B.I. Și pentru că fondurile și atenția guvernului federal față de aceste rezervații este mai mult sau mai puțin egală cu zero, crimele și violența asupra femeilor este cea mai ridicată din țară. Acest fenomen este prea puțin mediatizat în S.U.A. – până acum, am găsit doar două articole care analizează în detaliu crimele comise asupra femeilor amerindiene –, iar Wind River este singurul film care acoperă acest subiect, în care mai toți locuitorii rezervației au pierdut pe cineva – inclusiv Cory, care s-a asimilat în această societate, s-a căsătorit cu o nativă și și-a pierdut fiica (care se întâmplă să fi fost cea mai bună prietenă a lui Natalie) în același mod. În această ordine de idei, poate cel mai admirabil aspect al filmului este acela că funcționează ca opusul lui The Searchers (Căutătorii, r. John Ford, 1956). Pe lângă faptul că Sheridan împrumută stilistica lui Ford (probabil ca rezultat al colaborării sale cu Mackenzie, care a făcut același lucru cu Hell or High Water), dacă în The Searchers accentul este pus pe femeile albe răpite și abuzate de către amerindieni animalici, Wind River este despre tinere amerindiene violate și ucise de către albi, pentru că ele sunt ultimul rang al societății, membre ale celei mai oprimate minorități din S.U.A. și totodată femei într-o societate (cea americană, nu amerindiană) inerent misogină.

Wind River 2

Pe de altă parte, nu pot ignora faptul că Wind River rămâne un film hollywoodian. Mai exact, în ciuda statutului său de film independent, care și-a avut premiera la Festivalul de Film Sundance, rămâne un film hollywoodian de (în lipsa unui termen mai potrivit) modă veche, pe care această industrie le realiza în anii ’60, ’70 sau ’90, carevasăzică cele mai woke momente din istoria sa, pe vremea când țara trecea printr-o perioadă de tranziție (câteodată violentă) când s-a mai gândit la grupurile marginalizate sau oprimate ale societății – a se observa cum portretele cinematice pozitive menționate mai sus au fost realizate în aceste perioade. Astfel, Wind River este mai mult un film realizat pentru un grup specific de albi, care se cred inocenți de crimele comise de primii colonizatori și care își regăsesc propriile probleme în cele ale amerindienilor. Tocmai de aceea personajul principal este un alb, unul care este (cum am scris mai sus) asimilat în această lume și le împărtășește problemele.

Asta este miza principală a acestor două filme realizate de Sheridan: că inamicul, cel responsabil pentru toate nenorocirile oamenilor simplii și corecți, sunt guvernul și afaceriștii, primul îi ignoră, celălalt îi exploatează.

Wind River a rulat în cadrul Festivalului Filmului American Independent (15.09.2017 - 21.09.2017).