Girls on Film - Alice Guy-Blaché: Prima regizoare din istoria cinemaului



Autor: Flavia Dima

2017-04-19



Nu există nimic din ce are de-a face cu înscenarea unui film care nu poate fi făcut de o femeie cu aceeași ușurință ca un bărbat, și nu există niciun motiv pentu care aceasta ar fi incapabilă de a stăpâni complet aspectele tehnice ale artei. (1914)

Despre începuturile cinemaului s-a scris îndelung, pe multe fronturi – începând cu cronologia evenimentelor care au dus la geneza sa, sau inovațiile tehnice care au dus la apariția sa, şi terminând cu biografiile inventatorilor săi. Între discuțiile despre cum era concepută experiența vizonării unui film (de la kinetoscop la cinematograf) și despre dezvoltarea fundamentelor filmului documentar și al celui de ficțiune, există figura unui pionier – mai degrabă, a unei pioniere – care este adesea trecută cu vederea.

Alice Guy Blaché (1 iunie 1873 – 24 martie 1964) a fost prima femeie-regizor din istorie, singura din anii formatori ai cinemaului. Ea a asistat la nașterea cinemaului și a contribuit activ la dezvoltarea sa dintr-o pură curiozitate științifică la una dintre cele mai importante industrii culturale de pe glob. A realizat unele dintre primele filme de ficțiune din istorie, a pus fundamentele filmului narativ și a actoriei de film și a realizat experimente folosindu-se de culoare și sunet, cu mult timp înainte ca acestea să devină elemente obișnuite al filmelor. Istoricii contemporani consideră că Alice Guy a regizat, scris și produs peste 1000 de filme (din care supraviețuiesc circa 150), atât în Franța cât și în America. De ce este ea însă exclusă din majoritatea istoriilor ale cinemaului? Încă din timpul vieții ei, Guy a realizat că opera și realizările ei erau șterse încetul cu încetul. Biografia primei cineaste din istorie indică nu doar rolul esenţial pe care l-au jucat femeile în dezvoltarea celei de-a șaptea arte, dar și a modului în care industria le-a marginalizat aportul.

Provenind dintr-o familie burgheză care intră în colaps odată cu falimentul afacerii lor, dar și a morții tatălui și a fratelui ei, tânăra Alice se vede nevoită să lucreze pentru a-și putea susține mama – aceasta urmează un curs de stenografie și se angajează ca secretară la Le Comptoir Général de la Photographie. Acolo este remarcată de Leon Gaumont, inginer și inventator, care preia compania în 1985 și începe să manufactureze phonoscope-ul, un tip de proiector. Alice devine șefa birourilor Gaumont și mâna dreaptă a directorului – din aceasta ipostază, ea asistă la prima demonstrație a cinématographe-ului, invenția revoluționară a Fraților Lumière. Deși vizonează un sigur film (Sortie d'usine, r: Fraţii Lumière, 1895), Guy este marcată profund și îi cere acordul lui Gaumont pentru a realiza un film.

În 1896, Guy debutează cu La fée aux choux. Deosebirea față de filme de până atunci (turnate în scop științific, fără considerentele estetice din fotografie, ci mai degrabă tehnologice) este că Guy nu a filmat realitatea sau fragmente dintr-un spectacol deja existent. La fée este o înscenare a unui mit folcloric, așadar poate fi privit drept unul din primele filme de ficțiune din istorie – iar astfel, unul din primele filme cu decor artificial, bazate pe un scenariu adaptat, care necesită un tip de joc actoricesc adaptat mediului (aici, cinemaul mut) și, prin extensie, un regizor.

Falling Leaves (1912)

Mi-am făcut curaj și i-am propus lui Gaumont (…) Dacă aș fi intuit modul în care propunerile mele ar fi evoluat, dezvoltările care urmau să apară, probabil că nu aș fi obținut aprobarea lui. Tinerețea mea, lipsa mea de experiență, sexul meu – toate conspirau împotriva mea. (din Memorii, p. 26-27)

 

Discuția despre paradigma ficțiune-documentar și geneza acesteia a fost, la nivel istoric, disputată între figuri masculine. Campionii documentarului timpuriu sunt Frații Lumière care, venind pe o filieră tehnologică, au vrut să înregistreze imagini din jurul lumii și să mijlocească un acces până atunci de neînchipuit între oamenii de pe glob. Georges Méliès apare ca figura centrală a filmului de ficțiune cu decorurile sale complexe și juxtapunerile metaforice, rezultate din cariera lui de actor și iluzionist. Deși era mai tânără decât aceștia, venea dintr-o familie ruinată financiar și o avea doar experiență scurtă în cadrul unei trupe de amatori, Alice Guy avea alte atuuri grație formării ei. Într-un interviu, cineasta vorbește despre influența tatălui ei, librar de profesie, datorită căruia citise foarte mult. Fundamentându-și viziunea asupra cinemaului în literatură mai degrabă decât în zona de estetism vizual sau de demers antropologic, Guy a conceput practic filmul narativ. (În același interviu, Guy dezminte faptul că scria scenarii efective, ci mai degrabă mici povestioare.)

Personajele din film, acțiunile și motivațiile lor erau punctul focal și evenimentele se legau prin cauzalitate, întregul parcurs fiind similar cu cel dramatic. Această perspectivă se oglindește și în concepția ei despre actorie: deși vasta majoritate a regizorilor contemporani încurajau gesturi exagerate care să compenseze lipsa sunetului, Guy a încurajat un comportament cât mai firesc. Studioul ei american era înțesat de afișe pe care scria Be Natural: „aparatul de filmat este nemilos, dezvăluie și cel mai mic manierism, reliefează afectarea”, scrie ea în memorii. Acesta este încă un element care va fi preluat masiv în cinematografia post-sunet, devenind fundamental în actoria de film. Luând în calcul faptul că ea își producea și scria singură filmele, o putem considera pe Alice Guy ca un autor de cinema avant la lettre.

După La fée, Gaumont o promovează pe Guy în postura de șef de producție de film în 1897, poziție pe care o va menține zece ani. Aici, Guy realizează marea majoritate a operei ei, ținând pasul cu inovațiile tehnologice și deprinzând cunoștiințe în privința producției de film. Grație acestor activități și al unui interes crescând al publicului în privința cinemaului, Gaumont devine unul din jucătorii principali de pe piața filmului. Ea se numără printre primii cineaști care experimentează cu culoarea – la vremea respectivă, tehnica implicând colorarea de mână a cadrelor individuale sau tratarea cu vopsea a întregului film. Tematic, ea se dovedește a fi foarte flexibilă – realizează drame și comedii, adaptări și chiar filme de gen. În ciuda respingerii inițiale a documentarului, Guy a realizat o serie în 1905, călătorind în jurul Spaniei și surpinzând imagini ale vieții cotidiene. Nu în ultimul rând, Alice este printre primii realizatori care își angajează asistenți de regie; printre aceștia, Victorin Jasset și Louis Feuillade – sub îndrumarea ei, vor deveni unii dintre cei mai importanți regizori ai primului sfert de secol.

Guy s-a numărat printre primii cineaști care au încorporat sunetul în munca lor, cu mult timp înainte ca filmele sonore (talkies) să fie prezentate la sfârșitul anilor ’20. Utilizând o tehnologie patentată de Gaumont în 1902 numită chronophone, un patefon care sincroniza sunetul de pe un disc cu o peliculă, Guy a regizat cel puțin 100 de phonoscenes - considerate precursoare timpurii ale videoclipului. Sunetul nu era înregistrat simultan cu imaginea, ci sincronizat ulterior – majoritatea fonoscenelor erau reprezentări ale unor dansuri sau scene din operă, pentru a evita dificultățile în mimarea unei înregistrări vocale. Regizoarei îi revenea sarcina complicată de sincroniza coregrafia de pe platou ca să se potrivească perfect cu secvențele muzicale de pe patefon. Acestor eforturi se adăugau uneori și piedici adiționale: Guy și-a dorit să realizeze o serie de fonoscene cu legendarul Enrico Caruso, care a refuzat-o, crezând că se înjosește dacă apăre într-un film.

 

Alice Guy pe platourile de filmare.

 

Caruso nu a fost singurul bărbat care a pus piedici în calea activității ei și nici singurul star care a refuzat-o (printre aceștia și Charlie Chaplin). Un alt episod este cel al distrugerii decorului pentru La Vie cu o zi înainte de filmări de către un mașinist gelos. Leon Gaumont apare ca o figură ambivalentă: i-a permis să își creeze primul film deși credea că va ieși un „flecușteț prostesc” și sub presiunea de a își îndeplini în continuare atribuițiile de secretară; în ciuda activității ei de succes, au existat tentative de a o înlătura din poziția de șefă de producție (intervențiile lui Gustave Eiffel salvând-o). Gaumont o înlătură în 1907: o trimite brusc în Statele Unite ale Americii alături de proaspătul ei soț Herbert Blaché, cameraman și agent de vânzări al companiei, pentru a populariza chronophone-ul – chiar dacă ea nu vorbea limba engleză. Mai apoi Herbert va lua o serie de decizii proaste legate de afacerile lor și va fi infidel, contribuind direct la falimentul și la finalul carierei ei de regizoare.

În ciuda dificultăților din State și a faptului că devenise mama, Guy perseverează. Începe să regizeze fonoscene pentru Gaumont dedicate publicului anglofon în 1908 (o tânără Lois Weber va lucra în această perioadă cu ea), iar doi ani mai târziu, împreună cu Herbert, fondează Studioul Solax – devenind așadar prima femeie-director a unei companii de film și singura femeie din State care câștiga peste 25,000 $ pe an. Filmele companiei se bucură de un mare sucess în rândul presei și al pubilcului, iar Guy realizează filme din ce în ce mai lungi într-o varietate bogată de genuri. Cele mai cunoscute filme din această perioadă rămân poveștile ei de dragoste - un tip de narativ pentru care avea o preferință specială – Falling Leaves (1912) , Algie the Miner (1912), A House Divided (1913), The Ocean Waif (1916). Solax nu face însă față nici dezintegrării mariajului ei, nici unei industrii de film dominate de practici monopoliste, într-o eră pre-copyright, extrem de ostilă producătorilor independenți – ea refuză din principiu colaborarea cu marile studiouri, dar pierde sume mari de bani, fiind nevoită să vândă tot ce deținea și să treacă oceanul cu copiii ei. În ciuda eforturilor, Alice Guy nu va mai regiza niciun film după plecarea din America, aflând la întoarcerea în Franța că fusese uitată.

Istoricii au exclus-o sistematic pe Alice Guy din cărțile despre începuturile cinemaului, concentrându-se exclusiv pe figurile masculine ale domeniului, reprezentând femeile doar dacă erau în fața camerelor; dacă numele lui Guy apărea într-un volum, era menționată în trecere sau în conjunctură directă cu munca regizorilor sau inventatorilor masculini. Dincolo de faptul că majoritatea operei ei a dispărut, din cauza degradării peliculelor și catalogării/stocării necorespunzătoare, multe din filmele din perioada ei franceză erau atribuite eronat asistenților, iar cele americane apăreau sub numele companiilor de distribuție – lucru datorat și faptului că în cinemaul timpuriu nu existau generice. Guy era conștientă de acest fapt (știind să dea și exemple de regizori cărora le sunt atribuite filmele ei) înspre finalul vieții. Și biografiile contemporane erau pline de greșeli: după stabilirea în State, a descoperit multe inexactități și fabricații în articolele din presă. (Supraviețuiește un document în care replica „femeile nu sunt făcute să regizeze film” îi este atribuită, peste care ea a tăiat și a scris j'ai jamais dit ça!). Ultimii ani din viață i-a petrecut încercând să își publice memoriile – fiind refuzată de către toate editurile la care a apelat, volumul apărând post-mortem.

La finalul vieții ei, Alice Guy a găsit cu greu doar câteva din cele peste 1000 de filme pe care le-a realizat. O serie de atacuri cerebrale îi vor cauza amnezie – chiar și ea va ajunge să uite cine a fost. Teoreticienii, istoricii și curatorii au început să o recupereze abia târziu în a doua jumătate a secolului XX. Eforturile contemporane de a o populariza pe Alice Guy, de a readuce activitatea ei în atenția publicului, nu au scopul doar de a corecta nedreptățile la care a fost supusă – ci, este mai ales un demers de a revendica rolul fundamental pe care femeile l-au avut în cinema, încă de la bun început.

Be natural!

 

Biografie suplimentară:

The Memoirs of Alice Guy-Blaché

http://www.aliceguyblache.com/chronology

http://nofilmschool.com/2017/03/alice-guy-blache-worlds-first-woman-filmmaker

https://www.fandor.com/keyframe/the-life-and-times-of-alice-guy

The Lost Garden – film documentar despre viața lui Alice Guy.